Ziua Porţilor Deschise la fabrica de bere Heineken.

Cred că sunt puţini cei care nu ştiu de emisiunea How It’s Made de pe Discovery Channel. Înainte să înceapă evenimentul organizat de Heineken România la Fabrica din Constanţa, Zilele Porţilor Deschise, nu ştiam la ce să mă aştept.

Şi totuşi, prin grija personalului de la McCann PR România şi celui din cadrul fabricii Heineken din Constanţa, am avut plăcuta surpriză să am parte de o ediţie „personalizată”, dacă se poate spune aşa, a emisiunii How It’s Made cu subiectul bere. Intru în descrierea acţiunii de azi …

… prin ajunsul, alături de Joe, la sediul fabricii; sediu unde am fost întâmpinaţi la modul foarte prietenos şi lipsit de cordialitate şi formalităţi (între noi fie vorba exact aşa cum îmi place mie) de Ioana Gliţia (McCann PR) şi Livia Bucăţică (Heineken România). Printre reporteri şi fotografi sau cameramani de presă, ne găseam şi noi, trei (pentru că între timp a apărut şi Adriana Melnic) bloggeri constănţeni. Hai, să trecem la treabă! Vestele portocalii pe noi (parte din echipamentul vizitatorilor) şi semnarea unui angajament privind faptul că nu avem voie să fotografiem/filmăm înăuntru, şi ne-am încolonat la modul liber să purcedem către punctul de plecare al turului fabricii.

Pe parcursul deplasării către acest punct (despre care am constatat că era de fapt un spaţiu amenajat pe post de cafeteria pentru personalul fabricii), am observat un loc unde se depozitează ceva foarte plăcut ochiului şi gustului unui băutor de bere: keg-urile. Aşa cum am exclamat subtil pe moment, „keg-uri! Keg-uri, frăţică!”. În continuare ni s-a alăturat coordonatorul TPM, Valentin Sterpu, care ne-a explicat că pe timpul deplasării trebuie să ne aflăm pe culoarul vizibil marcat în acest sens. Pentru mine asta denotă seriozitate şi preocupare pentru siguranţă.

Până să ajungem la punctul de plecare, am constatat că în pofida faptului că de afară pare mică, fabrica ocupă o suprafaţă destul de mare. Bun, ajungând la punct am observat că gazdele s-au preocupat ca oaspeţii să se simtă bine primiţi, în primul rând prin aranjarea unei mese pe principiul de free-bar, de la cafea şi nes la apă plată. Nu ştiu de ce, dar toată atmosfera de primire nu mi-a adus aminte de pişcotăreala din 2.0 şi asta este musai de apreciat. Ca de început, am fost întâmpinaţi de directorul tehnic al fabricii, Adrian Babu, şi directorul Departamentului Resurse Umane al Heineken România, Liana Petre, care ne-au urat un „bine aţi venit” călduros şi ne-au explicat cam ce o să vedem pe parcursul turului. Pe mine personal m-a cam făcut să simt nerăbdare să pornim întru ale explorării, sincer să fiu. Aşteptarea a luat într-un final sfârşit odată cu scurta prezentare de securitate susţinută de coordonatorul TPM, aşa că ne-am încolonat pentru a doua oară şi-am pornit la drum.

Pe timpul deplasării către punctul 1 al turului, sala de degustare a berii, nările mele sensibile au tot simţit miros de porumb fiert. Ştiţi mirosul de porumb în timpul fierberii, când îţi freamătă nările de la aburul cald care poartă aroma? Eh, exact asta simţeau nările mele. La plecare, am aflat şi cauza mirosului: amidonul conţinut în cerealele din care se produce berea. În continuare, am intrat în sală, unde a fost amenajată o masă cu trei sortimente de băutură. Iniţial, am apreciat că sortimentele erau bere nefiltrată, Ciuc Radler şi Heineken. Ulterior am aflat că ordinea şi starea corectă era must de malţ, bere „tânără” şi bere „matură”. După o scurtă degustare, am fost plăcut surprins de gustul şi aroma mustului: e o băutură care aduce pe undeva a bere cu lămâie, din cauza gustului puţin înţepător, dar şi care, servită la rece, poate fi un mod plăcut de a te răcori la modul alternativ.

Ca o paranteză, căci tot suntem la capitolul degustare, iată un scurt ghid al Heineken România pentru degustarea berii:

Aprecierea unei beri prin degustare este mult mai mult decât ”a bea o bere”, cere explorarea şi desfătarea tuturor simţurilor. Berea este băutura senzorială prin excelenţă, care îşi dezvăluie personalitatea şi adevăratul gust doar celor care ştiu să o deguste cu adevărat!

Întâi şi întâi alegem paharul potrivit. Design-ul paharului poate evidenţia anumite atribute ale berii, cum sunt aromele, gradul de carbonatare şi culoarea. Pentru berile de tip Pils se recomandă un pahar lunguieţ, care scoate în evidenţă culoarea aurie şi perlarea dioxidului de carbon, cu condiţia ca paharul să fie foarte curat.

Văzul. Întâi apreciem culoarea berii, grosimea spumei, consistenţa, claritatea sau limpezimea băuturii, şi urma albă, ca de dantelă, lăsată pe pahar. Toate aceste observaţii sunt esenţiale în crearea unei prime impresii despre berea testată. Pentru a obţine o spumare perfectă, berea trebuie turnată la mijlocul paharului, înclinat la 45 de grade. Întrucât spuma este un indicator important al calităţii berii, aceasta trebuie să persiste minimum 3 minute, să aibă o înălţime de 30-40 mm şi să fie albă şi densă.

Auzul. Sunetul pe care berea îl face când o turnăm în pahar este o altă dimensiune a calităţii senzoriale a berii. Tot o caracteristică a „personalităţii” berii este sunetul produs la deschiderea sticlei de bere, el ne spune şi cât de puternică este carbonatarea.

Miros. Pentru aprecierea aromei, ne bazăm pe miros. Agitaţi usor berea în pahar, asta va da drumul aromelor.

Tactil. Simţul tactil este reacţia nervilor la schimbările de temperatură şi presiune. Varietatea stimulilor – de la uşoara înţepătură asociată cu carbonatarea la temperatura rece a berii şi consistenţa lichidului – fac din gustarea berii o experienţă tactilă.

Gustul este poate cel mai important indicator al calităţii unei beri, dar care nu poate fi evaluat decât după explorarea băuturii prin celelalte simţuri. Pentru că majoritatea oamenilor au o sensibilitate mai mare la amăreală, iar papilele gustative răspunzătoare de gustul amar sunt situate la baza limbii, degustătorul de bere trebuie să înghită o cantitate mică de bere pentru a se putea bucura de intensitatea şi calitatea amărelii, dată de hamei. Atunci când rotim uşor paharul în apropierea nasului, peste 100 de arome ne invadează simţurile olfactive.

Temperatura ideală recomandată de specialiştii berari pentru degustarea berii este între 8 şi 10 grade Celsius. Prea rece va anihila anumite arome iar prea caldă va face aromele prea ascuţite. Concluzia: bucuraţi-vă cu adevărat de bere, degustând-o cu toate simţurile!

Bun! După degustare am început procesul de descoperire a tehnologiei şi modului de fabricaţie a berii. Pe direcţia Secţia Fabricaţie, condusă de Ovidiu Petrenciu (care ne-a şi explicat începuturile procesului de producere a berii), până la Secţia Îmbuteliere, am fost gazdele unei echipe care ne-a explicat tot procesul de fabricaţie al berii, care începe cu ingredientele naturale şi se termină cu berea răcoritoare. Am observat că Heineken se ocupă îndeaproape de securitatea muncii şi calitatea producţiei. În toate locurile unde am ajuns am văzut tabele, caieţele şi notiţe legate de securitate, sfaturi de prevenire a incidentelor precum şi grafice de control şi audit intern. Am mai vizitat fabrici şi secţii de producţie, dar n-am văzut nicăieri fenomenul acesta de preocupare intensă pentru securitate şi calitate. Nu spun că nu există, numai că n-am mai văzut eu personal. O chestie foarte interesantă este faptul că procesul este automatizat într-o proporţie destul de ridicată, ceea ce implică (dacă mai era nevoie să precizez) siguranţă şi calitate. Procesul de curăţare a tancurilor de fermentare se execută automat prin spălare în anumite condiţii, după care un sistem verifică starea tancului. Bună şi tehnologia asta automatizată la ceva!

Până să ajung la explicaţia motivelor pentru care am catalogat experienţa drept o ediţie personalizată a emisiunii How It’s Made, iată cum produce Heineken România berea:

Procesul de fabricare a berii
Pentru a produce bere, fabricile Heineken din România, inclusiv cea din Constanţa, folosesc cele 4 ingrediente naturale: malţ din orz, hamei, apă şi drojdie.

Procesul de producţie a berii se desfaşoară în 7 paşi:
Pasul 1: Malţul din orz este macinat pentru a obţine granulaţii mai mici, uşor accesibile enzimelor care descompun diferiţi compuşi ai malţului.

Pasul 2: Malţul măcinat este amestecat cu apa caldă pentru a pune în funcţiune enzimele. Cel mai important proces este descompunerea amidonului în zaharuri, obţinându-se un lichid cu gust dulceag numit must de malţ, dar şi descompunerea proteinelor, care mai apoi au rol în formarea spumei. Mustul de malţ este filtrat pentru a-l separa de partea grosieră numită borhot.

Pasul 3: Mustul de malţ este supus fierberii, adăugându-i-se hamei pentru a da gustul amărui şi aroma, caracteristice berii. Este trecut apoi într-un vas numit whirlpool, unde se separă trubul format din particulele rămase din hamei şi proteine coagulate.

Pasul 4: Mustul este apoi răcit la o temperatura de aproximativ 9 grade Celsius şi însămânţat cu drojdie de bere. Drojdia transformă zaharurile în alcool, CO2 şi diferiţi compuşi de aromă.

Pasul 5: După încheierea procesului de fermentare, care poate dura între 7 şi 9 zile, “berea tânără” este răcită la 0°C, păstrându-se aici 5 până la 30 de zile, pentru definitivarea gustului. Astfel se obţine “berea matură”.

Pasul 6: Berea matură este supusă procesului de filtrare pentru a îndeparta trubul rămas în urma fermentării.

Pasul 7: Ultimul pas în fabricarea berii este îmbutelierea acesteia. În cadrul fabricii de bere HEINEKEN din Constanţa, berea este îmbuteliată la sticlă, PET şi KEG. Procesul de îmbuteliere este complet automatizat, respectând cele mai stricte standarde de igienă.

La Secţia Îmbuteliere am fost întâmpinaţi de şeful secţiei, Mihai Pascu, un om foarte jovial care ne-a explicat în mare cum se îmbuteliază produsul finit. Am aflat, cu oarecare stupoare pentru umila mea persoană, că PET-urile sunt produse în aceeaşi secţie, din preforme de plastic care are consistenţa ca sticla, închisă la culoare şi de forma unei eprubete, după cum se poate vedea în imagine. Abia aici, după ce ni s-au explicat aspecte ce ţin de linia de îmbuteliere, investiţii derulate şi procese tehnologice, am putut vedea in situ How It’s Made, varianta Heineken România. Tot felul de maşinării şi benzi rulante care cărau fie PET-uri goale fie deja conţinând bere, la maşinile de etichetat şi verificat procesul de îmbuteliere. Verificare care inspectează (şi aici am rămas plăcut surprins) până şi nivelul de lichid din ambalaj, încă un alt indiciu al preocupării pentru calitate.

Făcând o paranteză pentru a reveni puţin la partea cu How It’s Made personalizat, aş avea de spus că impresia asta a decurs şi din faptul că am holbat ochii îndeaproape (nu ca la emisiunea privită prin tubul catodic al televizorului) la toate rotiţele, inelele, braţele automate şi toate „chestiile” în mişcare. Nu ştiu, e ceva în fabricile şi secţiile automate care îmi atrage mie privirea, cred că aş sta o zi întreagă să mă holbez la cum se mişcă şi rotesc toate minunăţiile de pe acolo-şa …

-

-

Într-un final, din Secţia Îmbuteliere am ajuns înapoi la cafeteria, unde gazdele au pregătit un bufet suedez ca pentru desfătarea oaspeţilor. Şi eu şi Adriana am fost de acord cu afirmaţia lui Joe: „ce-nseamnă o multinaţională bine pregătită”. Deşi nu m-am apropiat de capitolul culinar (am eu nişte reţineri personale când vine vorba de evenimente de genul ăsta, nu’ş de ce), am văzut că platourile erau pline cu fel de fel de chestii, care mai de care mai arătoase. Totuşi, ne mai aştepta o surpriză: Valentin Luca, un tânăr barman care a ajuns semifinalist la Românii au Talent, a susţinut o reprezentaţie de flair-bartending. Un show scurt dar foarte fain şi care s-a lăsat până la urmă şi cu participarea spectatorilor. Valentin a agăţat o tipă din auditoriu (spre ruşinea mea n-am reţinut cine era) şi a pus-o la un mic trick, m-a agăţat şi pe mine (vezi filmuleţul de aici, unde am ajuns celebru, ce bloggăritul meu!) şi pe încă o altă bloggeriţă, Annie (ah, da, am uitat să menţionez că a ajuns şi ea cu întârziere). După ce s-a terminat cu show-ul, am avut o mică polemică legată de un trick realizat de Valentin, cu shaker-ul plutind „magic” în aer, atât eu cât şi Adriana având aceeaşi părere: presiunea lichidului care se scurge din sticlă în shaker.

Wrong! Până la urmă, Valentin a fost foarte amabil (apropo, e un puştan foarte sociabil şi vorbăreţ) şi mi-a explicat numai mie (sâc!) secretul trucului, care este incredibil de simplu. Nu m-aş fi gândit la aşa ceva! I-am promis că nu divulg nimic, aşa că mucles; n-am, nu ştiu!

Nu ştiu, ceva din atmosfera cu care am fost primiţi m-a făcut să mă simt confortabil printre atâţia jurnalişti şi persoane necunoscute. Poate căldura cu care am fost primiţi sau poate faptul că am avut liber la pus întrebări. Cert este că experienţa a fost inedită, plăcută şi musai de repetat pe viitor. Vă recomand să daţi o raită mâine, să vedeţi cu ochii voştri cum se produce berea. Merită fie şi doar pentru a vă astâmpăra curiozitatea inerentă pe care cred că majoritatea o aveţi la modul „oare cum se fabrică produsul acesta de-l beau rece şi-mi gâdilă papilele gustative la modul plăcut?”.

Da, ştiu că e un articol lung. Dar, înainte să pun câteva imagini realizate de fotograful oficial, musai să închei cu un set de mulţumuri şi felicitări celor de la Heineken România şi McCann PR, pentru iniţiativă, organizare şi primire. Să ne vedem cu bine şi la ediţia 2013!

-

Aici aveţi o serie de materiale puse la dispoziţie de gazde, cum ar fi câte ceva despre fabrica de bere din Constanţa, asigurarea calităţii berii şi agenda globală a Heineken „Brewing a Better Future”.

-

S-a mai scris şi de către Joe, aşteptăm şi cuvintele Adrianei şi ale lui Annie. Urmează şi un articol strict cu imagini şi materiale video, pe mâine.